Aquaterra , Plutonita Frasin, Sanctuarul Mica Arcă a lui Noe ! Rezervația științifică - partea 1
Este singura rezervație științifică privată din România, protejată și autodeclarată acum 50 ani, cînd aveam 11 ani .
Având ca model Codrul Secular Slătioara, unde este o altă poveste lungă, l-am convins pe bunicul meu sa-mi doneze această pădure de 3 ha, unde se tăiau lemne, se pașuna, deoarece este foarte aproape de case la baza muntelui Ghirleu.
Bunicul meu, la insistențele mele, de la vârsta de 4 ani până la 11 ani, mi-a donat pădurea pentru a o transforma în rezervație.
Zis și făcut !
În 1976 am plecat la Liceul Silvic din Câmpulung Moldovenesc, între 1980 și 1982 am făcut armata, am facut Facultatea de Biologie Iași (1982-1986), masterat la Facultatea de Biologie București, Cercetător la Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice Marin Drăcea - București (1987-1990), Institutul Național de Biologie al Acedemiei Române (1990), Facultatea de Biologie Universitatea București (1990 până în prezent).
Ghiciți cine au fost rangerii rezervației ? Mama și tata ! Ei au protejat-o total, m-au ajutat să o îngrădesc prin resursele proprii și mereu au cumpărat lemne de foc având mii de metri cubi de lemn la dispoziție la 50 metri în spatele casei.
După 50 ani, acum în 2023, Rezervația arată ca și Codrul Secular Slătioara, aflat la 15 km mai sus !
Cum am devenit eu naturalist ?
În perioada 7-15 august , în familia noastră lărgită era mare freamăt pentru pregătirea perelinajului de hramul Sfintei Maria cu mașina și pe jos la Mănăstirea Rarău, mai ales că acolo erau câțiva călugări colegi cu uncheșul meu Calistrat, fost și el călugăr de la vărsta de 6 ani , mergem , fiind de 4 ani, urcam traseul de la baza Muntelui Rarău pe poteca veche de mii de ani, de la mijlocul Rezervației, aproape 20 km pe jos, eram peste 30 persoane !
Înainte de a urca traseul, exista și există și azi, cantonul silvic Slătioara, unde pădurarul este și rangerul Rezervației din anul 1928 pînă în prezent.
De aproape 100 ani, începând cu primul ranger (1928), vărul primar al bunicii mele Eleonora, care este născută lângă rezervația Slătioara, ne opream jumătate de zi să ne odihnim , să discutăm cu rudele noastre pe care le vedeam la sărbătorile mari.
La echipa de peste 30 de rude se adăugau și neamurile noastre din Slătioara, încă vreo 20 sau 30 de verișori, nepoți din familia Tăutu și familia Mazăre, care erau bunicii bunicii mele.
Din tată în fiu, din 1928 până astăzi avem a cincea generație de rangeri ai rezervației Slătioara din familia Tăutu. De foarte multe ori, urca cu noi un bătrân simpatic, popular și șugubăț, care era Profesor de Botanică Sistematică la Universitatea București, Domnul Traian Ștefureac plecat de la Universitatea din Cernăuți în 1944 odată cu cedarea Bucovinei de Nord.
Acest mare Profesor a fost , de la 4 ani, primul meu mentor spiritual. Pentru familia mea era prețuit ca un zeu deoarece în perioada 1927-1939 s-a ocupat de realizarea tezei lui de doctorat, a fundamentării științifice a Codrului Secular Slătioara, convingându-l la Universitatea din Cernăuți pe marele Profesor Mihai Gușuleac , fondator al Comisiei Monumentelor Naturii, alăruri de Grigore Antipa, Emil Racoviță, Marin Drăcea, Alexandru Borza, Alexandru Popovici Bâznoșanu, Ion Borcea.
Astfel Codrul Secular Slătioara devine prima rezervație declarată ăn 1928 alături de Rezervația Pietrosul Rodnei, Parcul Național Retezat, Muntele Domoglet Valea Cernei .
Am știut de atunci , de la patru ani, că drumul în viață va fi același ca al Profesorului Traian Ștefureac, care în fiecare vară, de prin 1925 și pînă a murit în 1986 venea să stea în concediu și să studieze în continuare Codrul Secular Slătioara, fiind cazat meru cu toată familia lui din București, la uncheșul Mircea Mazăre - fratele bunicii, și la străbunica mea.
Nici nu puteam visa la patru ani că peste ani și ani, în 1990, voi deveni Profesor la aceeași Facultate !