
Premii
Premiul Uniunii Europene
Pentru Complexul Educational Aquaterra BUCUREȘTI 2005/2007
Premiul Animal Planet
Acordat în 1996 pentru activitatea susținută în conservarea biodiversității (un premiu în valoare de 20.000 de dolari).
Premiul Ford
Premiul întâi din partea Fundației Internaționale Ford Motor Company pentru eforturile de conservare a speciilor indigene de plante și animale.
Compania Ford Motor a acordat premiul întâi pentru protecția mediului în anul 2002 (Conservation and Environmental Grants 2002) proiectului „Salvarea lostriței – fosila vie a faunei României”, derulat de Societatea Ecologică Aquaterra. Proiectul a fost coordonat de dr. Nicolae Crăciun, inițiatorul organizației Aquaterra. Activitatea Aquaterra privind salvarea lostriței și a altor specii pe cale de dispariție a fost promovată prin știrile de cercetare din Buletinul Informativ Săptămânal publicat de Universitatea din București.
Ceremonia de decernare a premiilor Ford a avut loc pe 19 noiembrie 2002, la Muzeul Național Cotroceni. Un număr record de 102 proiecte din Europa Centrală și de Est au participat la selecție. Premiul întâi a constat într-o distincție în valoare de 5.000 de dolari, oferită ca recunoaștere a activităților deja realizate. Aquaterra a folosit această finanțare pentru investiții în echipamente necesare: hormoni, reactivi, filtre, transport de material biologic și popularea râurilor în scopul reproducerii în captivitate și al repopulării.
